B2G — facturarea către instituții publice

B2G (business-to-government) este relația comercială în care o firmă emite o factură către o instituție publică — un minister, o primărie, un spital, o școală sau o regie. În contextul RO e-Factura, B2G înseamnă factura electronică transmisă către o autoritate contractantă din sectorul public.

B2G este punctul de plecare al întregului sistem românesc de facturare electronică. Înainte ca e-Factura să devină obligatorie între firme (B2B) sau către persoane fizice (B2C), statul a impus-o mai întâi pe relația cu el însuși: orice furnizor care factura o instituție publică trebuia să trimită factura electronic, prin SPV. B2G a fost, practic, primul val al RO e-Factura.

De ce a fost B2G primul val

Logica este simplă: acolo unde se cheltuie bani publici, statul are cel mai mare interes pentru control, trasabilitate și transparență. Facturarea electronică obligatorie pe relația B2G a fost introdusă încă din 2022, ca pas pregătitor pentru generalizarea sistemului. A funcționat ca un teren de testare la scară reală — furnizorii sectorului public, instituțiile și ANAF au rodat împreună fluxul de transmitere, validare și recepție, înainte ca aceleași reguli să fie extinse la toată economia.

Calendarul de extindere a urmat apoi în trepte: B2B obligatoriu din iulie 2024, B2C din ianuarie 2025, iar mandatul se extinde la contribuabilii mici și PFA de la 1 iulie 2026. Verifică termenele exacte aplicabile cazului tău pe ANAF.

Ce presupune o factură B2G

Din punct de vedere tehnic, o factură B2G nu diferă de oricare altă factură din e-Factura. Mecanismul este identic:

• factura se construiește pe standardul european EN 16931, în varianta națională CIUS-RO;
• se livrează ca fișier XML în sintaxa UBL — originalul legal este XML-ul, nu un PDF;
• se transmite prin SPV și este validată de ANAF;
• PDF-ul oficial, lizibil, se obține din XML prin transformare/FACT1.

Ceea ce diferă la B2G este doar destinatarul — o entitate publică — și, uneori, cerințe contractuale suplimentare (referințe la comandă, la contract sau la angajamentul bugetar) care se completează în câmpurile structurate ale facturii.

B2G, B2B și B2C — aceeași infrastructură, alt destinatar

Cele trei sigle descriu cine primește factura, nu cum se emite. La B2G destinatarul este o instituție publică; la B2B este o altă firmă; la B2C este o persoană fizică. În toate cele trei cazuri factura trece prin același sistem ANAF, ajunge în același SPV și respectă aceleași reguli de format. Diferențele țin de calendarul în care obligația a devenit activă și de detaliile de conținut cerute de fiecare tip de client.

B2G și arhiva ta de facturi primite

Dacă firma ta lucrează cu sectorul public, nu doar emiți facturi B2G — primești și tu facturi de la propriii furnizori, iar toate ajung în SPV. Aici apare aceeași capcană ca peste tot în e-Factura: ești obligat să păstrezi facturile 5 ani, dar ANAF le ține descărcabile din SPV doar aproximativ 60 de zile. După acest interval, factura nu mai poate fi descărcată automat — rămâne doar repostarea manuală din interfața SPV.

Aici ajută preluarea automată din SPV: conectezi ANAF o singură dată cu tokenul, iar fiecare factură primită este descărcată, transformată în PDF oficial prin transformare/FACT1 și arhivată în Google Drive-ul tău, organizată pe luni, înainte să iasă din fereastra de 60 de zile — fie că furnizorii tăi sunt firme private, fie instituții publice.

← Înapoi la dicționarul e-Factura